Duminică, 07 Iunie 2026

Situație alarmantă! Șase noi cazuri de infecție cu virusul West Nile

de Cuget Liber Luni, 20 August 2018 243 < 1 min citire
Situație alarmantă! Șase noi cazuri de infecție cu virusul West Nile
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Dolj, cele șase cazuri au fost confirmate în data de 16 august, numărul doljenilor infectați cu virusul West Nile ajungând, astfel, la 11. Persoanele au fost internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova, evoluția stării sale de sănătate fiind favorabilă.
"Joi am primit alte șase confirmări de la București. Este vorba despre adulți cu vârste între 59 și 81 de ani, doi din Craiova și patru din județ, respectiv Dăbuleni, Almăj, Bucovăț și Valea Stanciului. Pacienții erau internați de două săptămâni în spital, evoluția fiind una bună", a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ștefan Popescu.
Acesta a mai menționat faptul că în cazul tuturor pacienților care ajung la spital cu simptome de meningită, se recoltează analize și se trimit la București în vederea confirmării sau infirmării prezenței virusului. Mai sunt persoane care așteaptă un răspuns în acest sens, dar niciuna dintre situații nu este gravă, dau asigurări medicii.
Taguri
Articolul anterior VIDEO ȘOCANT! Pieton spulberat pe trecerea de pietoni, șoferul a fugit. O cameră video a surprins impactul
Articolul următor CAZ CUTREMURĂTOR LA CONSTANȚA! Copil ars după ce i-a explodat un tub de spray în față

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei