Soarta grefierilor constănțeni, în dezbatere la CSM

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 20 Noiembrie 2009 741
Ieri, în ședința Consiliului Superior al Magistraturii s-a dezbătut, printre altele, solicitarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești de acordare a avizului conform pentru modificarea statelor de funcții și de personal ale Curții de Apel Constanța, Tribunalului Constanța, Judecătoriei Constanța, Judecătoriei Medgidia, Judecătoriei Mangalia, Judecătoriei Hârșova, Tribunalului Tulcea și Judecătoriei Tulcea, prin transformarea unor posturi ocupate de grefier cu studii medii în posturi de grefier cu studii superioare. De asemenea, conform ordinii de zi, membrii CSM au discutat și cererile de punere în executare a unor hotărâri judecătorești prin care procurorii de la DNA Constanța, Ioana Țene, Beatrice Șișman și Oana Blendea solicită recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, Secția pentru judecători a CSM se va pronunța și asupra cererii de detașare a judecătorului stagiar Alexandra Ion, de la Judecătoria Medgidia la Judecătoria Ploiești și cea privind propunerea Colegiului de conducere al Judecătoriei Mangalia de înființare a două complete specializate pentru cauzele pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei