Programul cu publicul la Registrul Auto Român va fi prelungit azi, până la ora 16.30, iar angajații instituției vor lucra și sâmbătă, în condițiile în care ziua de 14 august a fost declarată liberă.
- Publicitate -
"Ca urmare a Hotărârii Guvernului de a declara ziua de 14 august ca fiind nelucrătoare, cu obligativitatea recuperării ulterioare a acesteia de angajați, Registrul Auto Român va lucra cu publicul vineri, 18 august, între orele 8.00 - 16.30, și sâmbătă, 19 august, în intervalul orar 8.00 – 14.00", a anunțat RAR.
Programul cu publicul la RAR este de luni până joi, între orele 8.00-16.00, iar vineri, până la ora 13.30.