Doi șoferi au fost prinși de polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă în timp ce conduceau autoturisme deși nu ar fi avut acest drept.
- Publicitate -
Unul dintre ei, de 23 de ani, din Tulcea, se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, deși, în urma verificărilor făcute de polițiștii de frontieră, s-a descoperit că acesta nu avea autorizația de circulație provizorie expirată din data de 19 mai 2012. Șoferul va fi cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
În această dimineață, în jurul orei 7, în zona de competență a PPF Midia, a fost verificat în trafic un autoturism marca Dacia, condus de un tânăr de 21 de ani, din Corbu. În urma verificărilor a rezultat faptul că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, așa că pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu deține permis de conducere.