Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a transmis informații suplimentare despre accidentul rutier care a fot produs, seara trecută, în municipiul Constanța.
- Publicitate -
Conform autorităților, miercuri, în jurul orei 21:00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Cumpenei din municipiul Constanța.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 26 de ani, a condus un autoturism pe strada Cumpenei, dinspre bulevardul I.C. Brătianu către bulevardul Aurel Vlaicu, iar la urcarea pe podul rutier, a pierdut controlul asupra direcției, a intrat în coliziune cu parapetul care separă sensurile de mers, iar ulterior a pătruns pe sensul opus, unde autoturismul a luat foc.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, precum și pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal.