Vineri, 05 Iunie 2026

Șoferul care a ucis o studentă pe trotuar cere eliberarea

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 27 Martie 2012 318 2 min citire
Aurel Iancu, bărbatul care, mort de beat, în seara zilei de 21 martie, a lovit cu mașina o tânără de 22 de ani ce se afla pe trotuar, în zona Campusului Universității "Ovidius", a cerut, ieri, magistraților de la Tribunal să fie liber. Asta în condițiile în care doar cu o zi înainte, respectiv duminică dimineață, inima victimei sale a încetat să mai bată, cu tot efortul depus de medici. Pentru individul care a luat o viață care avea tot viitorul înainte și i-a distrus pentru totdeauna familia se pare însă că nu a contat acest lucru. Avocatul lui Aurel Iancu a susținut că acesta nu ar reprezenta pericol public (!) în condițiile în care a omorât un om care se afla pe trotuar. Mai mult decât atât, faptul că recunoaște greșeala și regretă ce a făcut ar trebui să "compenseze" întâmplarea nefericită prin care a luat un suflet nevinovat.
Tupeului acestuia i s-a răspuns ca atare de judecătorii de la Tribunal, care au decis respingerea recursului declarat de Aurel Iancu împotriva deciziei prin care s-a decis arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile.
Amintim că, miercuri seară, Aurel Iancu, de 38 de ani, din Constanța, care se afla la volanul unei autoutilitare, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul Campusului Universității "Ovidius", a pierdut controlul mașinii, a pătruns pe trotuar, unde a lovit-o în plin pe Ela Loredana Avădanei, de 22 de ani, studentă, care se deplasa regulamentar. Șoferul a vrut să fugă de la locul accidentului, numai că mașina sa, din cauza unor probleme tehnice, s-a oprit, individul putând fi reținut de polițiști.
Oamenii legii au constatat, în urma testării cu aparatul Drager, faptul că șoferul abia se putea ține pe picioare de beat ce era, el având 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost arestat pentru o perioadă de 29 de zile.
Taguri
Articolul anterior Cum au devenit polițiștii șpăgari din port "afaceriști" cu uniformă
Articolul următor Doi copii au fost răniți în accidente rutiere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei