Sorin Bogdan Zvîrcolescu, tânărul condamnat, în ultimele luni ale lui 2008, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, și care din luna martie 2009 se află încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Poarta Albă, a înaintat la Judecătoria Medgidia o cerere de eliberare condiționată. Magistrații vor judeca solicitarea condamnatului la data de 10 septembrie 2010.
- Publicitate -
Sorin Bogdan Zvîrcolescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce procurorii DNA Constanța au atacat în recurs decizia pronunțată de Curtea de Apel prin care el a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Zvîrcolescu a fost judecat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență. El a fost prins, pe 29 noiembrie 2006, în flagrant, la terasa "New Safari", în urma unui denunț făcut de prietenul nepoatei unei bătrâne, ce fusese strămutată din Bulgaria. Elena Bododel era îndreptățită să primească despăgubiri de la Statul Român în valoare de 1,8 miliarde de lei vechi. Cererea a fost formulată în 1999 și a fost aprobată în iunie 2006, iar suma urma a fi luată în două tranșe. Iulian Robert Flodor a aflat că Sorin Bogdan Zvîrcolescu ar fi ajutat și o altă persoană cu o problemă similară și a apelat la el pentru a interveni pe lângă membrii comisiei care se ocupau de restituirea banilor. Doar că după ce s-ar fi văzut cu banii, cei care solicitaseră ajutorul nu au mai vrut să-i dea partea lui Zvîrcolescu și l-au reclamat la DNA.
Soluția instanței supreme, de condamnare la închisoare cu executare, l-a speriat atât de tare pe Zvîrcolescu încât acesta a stat ascuns vreme de câteva luni, el fiind dat în urmărire națională începând cu luna noiembrie 2008. În luna martie 2009, bărbatul a fost depistat în București și încarcerat.
Apoi a urmat o cerere de revizuire, în care un martor neaudiat, până la acel moment, de instanțele care îl judecaseră pe Zvîrcolescu, a venit și a declarat că el l-ar fi determinat pe acesta să comită faptele. Cu tot "sacrificiul" și riscurile inerente unei puneri sub acuzare, acesta a luat cu o foarte mare ușurință faptele asupra sa și a încercat să convingă judecătorii că, prin amenințări și bătaie, l-ar fi determinat pe Zvîrcolescu să comită fapta.
Numai că magistrații nu au luat în considerare noua depoziție de martor și au respins cererea de revizuire.
Cum din luna martie 2009 și până în prezent, Sorin Bogdan Zvîrcolescu a ispășit deja jumătate din pedeapsă, dacă îndeplinește toate condițiile prevăzute eliberării condiționate el ar putea părăsi unitatea de detenție. Rămâne de văzut însă ce vor decide magistrații de la Judecătoria Medgidia.