Vineri, 05 Iunie 2026

Starețul Mănăstirii Basarabi, suspendat și judecat de Arhiepiscopia Tomisului

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 28 August 2010 2174 < 1 min citire
Starețul Mănăstirii Basarabi, suspendat și judecat de Arhiepiscopia Tomisului
Sursa: Cancan
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului s-au autosesizat și au dispus suspendarea temporară a protosinghelului Teotim Popa de la Mănăstirea Basarabi - Protoieria Medgidia, județul Constanța.
Măsura vine după ce ziarul Cancan a prezentat, vineri, un film în care Teotim Popa are un comportament neadecvat.
Concret, omul bisericii apare în filmuleț în timp ce îl bate pe un bătrân doar pentru că acesta și-a permis să treacă prin curtea mănăstirii pentru a scurta drumul spre casă. Incidentul a fost filmat de un credincios care venise să se roage la mănăstire.
Prin urmare, Teotim Popa nu va mai putea sluji și va fi deferit spre judecată Consistoriului monahal (Consistoriul monahal este tribunalul bisericesc investit cu puterea de a judeca abaterile disciplinare ale călugărilor dintr-o eparhie).
Până la finalizarea cercetării și pronunțarea sentinței Consistoriului monahal, instituția își rezervă dreptul de a nu comenta în niciun fel incidentul care a declanșat scandalul.
Pe de altă parte, polițiștii din localitatea Basarabi au precizat că, deocamdată, nu au primit nicio plângere în acest sens din partea credinciosului care a fost bătut de stareț chiar în curtea mănăstirii.
Taguri
Articolul anterior Tată și fiu, împreună după gratii
Articolul următor A intrat în casa unei femei pentru a vinde detergenți și a furat 5.000 de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei