Străinii sunt asigurați la Sănătate în România?

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 22 Iunie 2020 134
Potrivit specialiștilor Casei de Asigurări de Sănătate, orice cetățean străin, care are domiciliul sau reședința în România, pentru a beneficia pachetul de servicii medicale, trebuie să se asigure. În caz contrar, dacă acesta apelează la serviciile furnizorilor de servicii medicale, va suporta contravaloarea serviciilor prestate. Conform prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006 sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi.
Precizăm că asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane: membrii misiunilor diplomatice acreditate în țara noastră, cetățenii străini și apatrizii care se află temporar în țară, fără a solicita viză de lungă ședere. În aceeași categorie intră și cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei