Vineri, 05 Iunie 2026

Suspecții din dosarul "Bamburic", încă 30 de zile după gratii

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 05 Februarie 2009 272 1 min citire
Ieri, Tribunalul Constanța a decis prelungirea cu încă 30 de zile a stării de arest a trei dintre suspecții din dosarul "Bamburic".
În luna decembrie, judecătorii de la Tribunalul Constanța au emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Dănuț Maricel Mustață, Grigore Dănilă și Daniel Lili Dediu, de 23 de ani, fiul unui influent om de afaceri din Galați. Ei sunt suspectați că au încercat să îl omoare pe omul de afaceri constănțean Liviu Dorin Bamburic, care a fost împușcat cu nouă focuri de armă, la mijlocul lunii ianuarie 2008.
Tot atunci, judecătorii au decis ca cel de-al patrulea suspect, care are rolul de instigator, Nicolae Purichia, de 38 de ani, să fie cercetat, dar în stare de libertate, pe motive medicale.
Totuși, potrivit procurorilor, creierul acțiunii a fost un asociat al lui Bamburic, Dragoș Boștină, care ar fi plătit suspecților 40.000 de euro pentru a-l ucide pe partenerul său de afaceri.
Oamenii legii spun că Bamburic urma să fie eliminat și, astfel, Boștină ar fi câștigat milioane de euro din tranzacțiile cu terenuri, pentru care avea procuri.
Dragoș Boștină este cercetat în stare de libertate, deoarece procurorii nu au strâns, încă, suficiente probe pentru a-l trimite în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Articolul anterior Poliția Rutieră vrea schimbări în obținerea permiselor auto
Articolul următor Arestat după ce a tâlhărit un tânăr pe stradă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei