Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sute de dosare penale și mii de amenzi pentru cei care ignoră restricțiile

de Cuget Liber Vineri, 27 Martie 2020 258 < 1 min citire
Sute de dosare penale și mii de amenzi pentru cei care ignoră restricțiile
Sursa foto: IGPR
Oamenii legii atrag atenția că persoanele care nu respectă măsurile de izolare și carantinare sunt aspru sancționate.
Astfel, potrivit ultimei statistici făcute publice de autorități, de la instalarea stării de urgență până în prezent, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea celor două măsuri restrictive. De asemenea, structurile Ministerului Afacerilor Interne au întocmit 183 de dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
În punctele de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră au întocmit patru dosare penale pentru fals în declarații.
La nivelul județului Constanța, de la intrarea în vigoare a celor trei ordonanțe militare, au fost aplicate 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 135.155 de lei.
Taguri
Articolul anterior Apel de la Ambulanță: "Ca să vă putem ajuta, avem nevoie acum de ajutorul vostru!"
Articolul următor Declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator au fost modificate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei