Joi, 04 Iunie 2026

Sute de kilograme de droguri confiscate de anchetatori

de Andra RAFTU Luni, 04 Ianuarie 2016 187 1 min citire
Sute de kilograme de droguri confiscate de anchetatori
În cursul anului 2015, polițiștii au organizat mai multe acțiuni pentru a destructura grupări infracționale specializate în trafic de droguri. Polițiștii au capturat 70 de kg. de cocaină neagră, care erau disimulate în piese de mobilier, iar în luna iulie au ridicat 333 de kg. de heroină transportate cu două autotrenuri.
"Polițiștii au efectuat peste 1.500 de percheziții, au pus în aplicare mandate de aducere și au ridicat din locuințele celor vizați atât droguri de risc și de mare risc, cât și alte mijloace de probă. În lupta împotriva traficului și consumului de droguri, polițiștii antidrog au beneficiat de sprijinul structurilor centrale și teritoriale ale Poliției Române.  
De asemenea, aceștia au cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și cu Serviciul Român de Informații.
Activitățile desfășurate de polițiști, au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T..
Printre cele mai răsunătoare acțiuni sunt cele, în urma cărora cantități impresionante de droguri de mare risc au fost scoase din piața de consum de către polițiștii români.
Astfel, în  aprilie 2015, polițiștii au ridicat 70 de kg. de cocaină de culoare neagră, livrate din Germania, în valoare de 4.200.000 de euro. Pentru a le ascunde, cei în cauză injectaseră drogurile în pereții interiori ai unor corpuri de mobilă. Toți cei ăn cauză au fost arestați. În acest caz s-a colaborat cu autoritățile din Germania.
De asemenea, în luna iulie, polițiștii au ridicat 333 de kg. de heroină care erau disimulate în rezervorul unui autotren și au efectuat în aceeași cauză 5 percheziții, ridicând 136.000 de euro, 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare și laptop-uri.  Și în acest caz, membrii grupării au fost arestați și cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc", se arată într-un comunicat remis de Poliția Română. 
Taguri
Articolul anterior Mircea Băsescu, în fața magistraților. Ce decizie a fost luată
Articolul următor Anunț de la CFR Călători. Modificări pe ruta Constanța - București

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei