Vineri, 05 Iunie 2026

Sute de sticle cu alcool, confiscate în portul Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 06 Septembrie 2022 295 < 1 min citire
Sute de sticle cu alcool, confiscate în portul Constanța
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectorii vamali au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea într-un container sosit din S.U.A. 792 de sticle care conţineau băuturi alcoolice, ce urmau să fie introduse în țară, prin folosirea de acte nereale. Luni, 5 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, controlul fizic asupra unui container sosit în Portul Constanta Sud Agigea din S.U.A., care era destinat unei societăţi comerciale din București.
Astfel, în urma verificărilor amănunţite, s-a constatat că, în interior, se aflau 792 de sticle care conţineau băuturi alcoolice, în cantitate totală de aproximativ 594 litri, nedeclarate autorităţilor vamale. Produsele, în valoare de peste 75.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și folosirea de acte nereale.
Taguri
Articolul anterior Ciucă: România doreşte să fie şi parte a dialogului şi soluţiilor legate de reconstrucţia Ucrainei
Articolul următor Cardul de călătorie vine în ajutorul celor care circulă cu autobuzele CT BUS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei