Un tânăr de 22 de ani, care a tâlhărit o copilă de zece ani, a ajuns după gratii. Potrivit oamenilor legii, tâlhăria a fost comisă în seara Ajunului Crăciunului, pe strada Plopilor din Năvodari. Victima venea de la colindat, iar în zona barierei de la calea ferată, a fost acostată de suspect, care i-a răsucit mâna stângă la spate și i-a furat din buzunarul stânga al hainei suma de 50 de lei.
- Publicitate -
Suspectul a fost identificat ca fiind Șaban Osman. El a fost prins și dus în fața magistraților, care au dispus arestarea lui pentru 30 de zile.