Polițiștii Secției 5 au fost sesizați, aseară, la ora 21,30, de o femeie cum că a fost victima unei tâlhării. Ea le-a spus oamenilor legii că intrase în scara unui bloc de pe Bulevardul 1 Mai, când un adolescent s-a apropiat de ea, a îmbrâncit-o și i-a smuls poșeta din mână, iar apoi a fugit.
- Publicitate -
Ajunși în zonă, polițiștii l-au găsit pe suspect, un adolescent de 15 ani, din Constanța. De altfel, poșeta furată a fost găsită aruncată în spatele blocului. Ironia face că în poșetă se afla suma de 215 lei, dar într-un buzunar ascuns, pe care hoțul nu l-a găsit.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, tot ieri, suspectul a mai tâlhărit o femeie, în vârstă de 62 de ani. Acesteia i-a smuls o sacoșă în care avea un portofel cu 80 de lei.
Cercetările sunt continuate de ofițerii Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Municipiului Constanța.