Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tânăr de 15 ani, cercetat de procurori după ce ar fi trimis ameninţări cu bombă la mai multe instituţii

de Madalina PETRESCU Marţi, 29 August 2023 217 < 1 min citire
Tânăr de 15 ani, cercetat de procurori după ce ar fi trimis ameninţări cu bombă la mai multe instituţii
Un tânăr în vârstă de 15 ani este cercetat de procurorii DIICOT pentru ameninţare în scop terorist, după ce ar fi trimis pe adresele de e-mail ale unor instituţii şi autorităţi publice mesaje de ameninţare cu bombă.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, marţi, urmare activităţilor investigative derulate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, a fost identificată persoana care a conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice, dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explosive, informează Agerpres.
Făptuitorul este un minor în vârstă de 15 ani, cetăţean român, informează sursa citată.
"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare în scop terorist prevăzută de art. 32 alin.4 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului", precizează DIICOT. 
Taguri
Articolul anterior Ruda unei paciente internată a reclamat condiţiile de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca
Articolul următor Rafila: Cifrele încep să se schimbe din punct de vedere al raportărilor infecţiilor nosocomiale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei