Vineri, 05 Iunie 2026

Țigări de peste un milion de euro, confiscate din Portul Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 24 August 2020 255 < 1 min citire
&#538;igări de peste un milion de euro, confiscate din Portul Constanța
Acțiune de amploare, la sfârșitul săptămânii trecute, în Portul Constanța Sud Agigea, unde polițiștii de frontieră, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au dejucat planurile unei grupări infracționale care încerca să introducă ilegal în țară țigări de contrabandă de peste un milion de euro.
Astfel, oamenii legii din cadrul Serviciului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere au descins în port în baza unei informații și au efectuat controlul unui container încărcat cu mobilier din material plastic, care sosise din Emiratele Arabe Unite.
La deschiderea containerului, oamenii legii au constatat că în partea din față erau cutiile care conțineau obiectele de mobilier, iar restul containerului era încărcat cu cutii de carton în care erau țigări. Containerul a fost dus la sediul Gărzii de Coastă, iar în urma inventarului s-a stabilit că în interior erau 412.050 pachete de țigări, în valoare de 4,9 milioane de lei (peste 1 milion de euro). Țigările au fost ridicate de polițiștii de frontieră în vederea confiscării, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța efectuează cercetări pentru contrabandă. 
Taguri
Articolul anterior "Client" vechi. Căutat de polițiștii din Germania, prins la Constanța
Articolul următor Cum puteți să adoptați un cățel, din Adăpostul pentru Animale Abandonate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei