Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tineri evadați din carantină, prinși cu elicopterul și camere cu termoviziune

de Cuget Liber Vineri, 17 Aprilie 2020 305 < 1 min citire
Tineri evadați din carantină, prinși cu elicopterul și camere cu termoviziune
Mai mulți tineri din localitatea Pătrăuți, Suceava, aflată în carantină, au încercat să fugă pentru a ajunge la Cluj, de unde urmau să plece la muncă în Germania, însă au fost prinși de polițiști cu ajutorul unui elicopter și al camerelor cu termoviziune.
"În decursul săptămânii trecute, în urma verificărilor efectuate de Ministerul Afacerilor Interne cu privire la deplasarea unor cetățeni din zona carantinată aflată in județul Suceava către județul Cluj, a rezultat că 21 dintre aceștia au plecat ilegal din localitatea Pătrăuți.
Pentru a evita filtrele instituite pe drumurile pubice, au traversat zona agricolă către o localitate limitrofă, neaflată în carantină, loc în care au fost așteptați de două microbuze care i-au transportat spre locul de îmbarcare într-un autocar cu destinația spre aeroportul din Cluj.
În urma cercetărilor efectuate, s-au aplicat sancțiuni și s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, precum și încălcarea prevederilor Ordonanței Militare Nr.6 referitoare la restricțiile stabilite pe timpul stării de urgență.
Taguri
Articolul anterior Rezultate foarte bune obținute cu un tratament experimental pentru COVID-19
Articolul următor DOLIU ÎN SPORTUL ROMÂNESC! Un fotbalist a murit la vârsta de 49 de ani răpus de COVID-19

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei