Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Control la sânge Tot ce intră sau iese din portul Constanța, verificat de Poliție!

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 11 Mai 2015 225 < 1 min citire
Tot ce intră sau iese din portul Constanța, verificat de Poliție!
Mii de autovehicule care transportau mărfuri în portul Constanța au fost controlate, în doar cinci zile, de polițiști, în cadrul unei acțiuni dispuse de șeful Poliției Române, chestorul Petre Tobă.
Astfel, în perioada 4 - 9 mai, oamenii legii au organizat filtre la intrările în port, dar și pe traseul spre acesta, și au verificat legalitatea actelor și a condițiilor în care sunt transportate mărfurile către portul Constanța, către ecluzele Canalului Dunăre - Marea Neagră și triajele CFR din județul Constanța. Au fost controlate aproximativ 2.300 de autovehicule, ce transportau cereale, material lemnos, materiale reciclabile și alte mărfuri.
"Echipele de control au scanat documentele de însoțire a transporturilor de mărfuri ce părăsesc incinta portuare, astfel încât să fie realizat traseul mărfurilor de la beneficiar către societățile furnizoare.
Totodată, în baza analizelor de risc, au fost efectuate verificări directe pentru a se stabili legalitatea operațiunilor comerciale înscrise în documentele verificate și a modului de evidențiere și declarare a veniturilor realizate", au precizat reprezentanții Poliției Române.
Verificările vor continua, scopul fiind depistarea și sancționarea activităților ilicite din această zonă. 
Taguri
Articolul anterior Captură de proporții la Poliția Română: droguri, lingouri de aur și valută
Articolul următor A fost adoptată legea care interzice autostopul!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei