Un subofițer de la Poliția Prahova a fost reținut de procurorii DNA pentru două acuzații de trafic de influență, printre care și faptul că a pretins bani susținând că poate interveni pentru eliberarea din închisoare a unui primar din județul Constanța, aflat în arest preventiv. În prezent, singurul primar aflat în arest preventiv este Nicolae Matei, edilul șef al orașului Năvodari.
- Publicitate -
Potrivit procurorilor DNA, Constantin Cojanu, subofițer de poliție în cadrul IPJ Prahova a pretins, în ianuarie 2013, de la un alt inculpat, Polifroni Dimu, suma de 60.000 de euro, "lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, care la rândul său i-ar fi putut determina pe judecătorii din cadrul Tribunalului Constanța ori pe cei din cadrul Curții de Apel Constanța, învestiți cu soluționarea dosarului penal în care este judecat un primar din județul Constanța, să pronunțe o soluție favorabilă acestuia, în sensul punerii în libertate din starea de arest preventiv".
Anchetatorii au adăugat: "În caz de nereușită, Dimu Polifroni i-a solicitat lui Cojanu Constantin ca prin intermediul magistratului asupra căruia lăsase să crească că are influență să obțină strămutarea dosarului penal în care este judecat primarul respectiv".
Cei doi inculpați, dar și alți trei, Jozsef Laszlo, George Guliu și Neculae Șapera, acuzați de trafic de influență într-o altă speță, au fost reținuți și urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă.