Operațiunea de ranfluare a navei "Queen Hind", care s-a răsturnat la sfârșitul lunii noiembrie 2019, în portul Midia, încărcată cu peste 14.000 de ovine, a început săptămâna aceasta. Firma Grup Servicii Petroliere a semnat contractul cu Administrația Porturilor Maritime Constanța, iar reprezentanții societății au dat asigurări că se lucrează rapid, pentru ca operațiunea să fie încheiată în 35 de zile.
- Publicitate -
Primele intervenții vizează îndreptarea navei, care în prezent este răsturnată, astfel încât ulterior să poată fi dusă la mal. Drept pentru care, operațiunile de pregătire a corpului epavei pentru verticalizare au început de luni. Ieri, scafandrii au coborât în acvatoriu pentru a inspecta zona în care se află nava "Queen Hind".
"În funcție de situația de sub apă, este posibil să fie amplasate paturi metalice, pentru a împiedica alunecarea navei în șenal, în momentul verticalizării. Totodată, scafandrii vor obtura deschiderile către compartimentul mașină și vor asista la mutarea geamandurii de navigație MV7, pentru a elibera zona în vederea manevrelor viitoare. Pe perioada lucrărilor sub apă, navigația va fi restricționată", au precizat reprezentanții GSP.
La operațiune vor participa patru remorchere și o macara de 1.800 de tone.