Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tragedia din Colectiv. România nu a solicitat declanșarea mecanismului de ajutor pentru dezastre. Ce spune Cîmpeanu

de Cuget Liber Duminică, 08 Noiembrie 2015 303 1 min citire
Tragedia din Colectiv. România nu a solicitat declanșarea mecanismului de ajutor pentru dezastre. Ce spune Cîmpeanu
Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Victoria, că "România nu a solicitat declanșarea mecanismului de ajutor pentru dezastre" din două motive."Primul, nu se înscrie în definiția dezastrelor această tragedie care s-a întâmplat. Al doilea, pașii erau exact aceiași și cu mecanismul activat și cu mecanismul neactivat. E vorba de decontarea cheltuielilor, iar resursele financiare nu au fost prioritare, în acest moment. Este o eroare care s-a strecurat cu privire la această informație legată de activarea mecanimului de ajutor pentru dezastre", a subliniat premierul interimar, potrivit Ziare.com.
În acest context, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a negat că ar fi pretins că România se descurcă și singură și că ar fi refuzat să ceară ajutor extern. Bănicioiu a cerut să nu i se răstălmăcească cuvintele, menționând că încă din prima clipă a anunțat că orice ajutor este binevenit.
"Din primele ore ale accidentului, am fost alături de răniți. Nu am spus că nu avem nevoie de ajutoare. Am spus că aducem medicație de nivel european. Nu am spus că în România mai bine decât în Germania. Din primul moment am spus că avem stocuri și asigurăm tot ce trebuie și ne cer medicii și am precizat că acceptăm orice ajutor", a declarat Bănicioiu, scrie realitatea.net
Taguri
Articolul anterior CNAPMC - premiantă în Topul Național al Firmelor din România
Articolul următor Echipajul unei nave chinezești a dispărut de sub pază, fără urmă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei