Trei accidente în care au fost implicate, în total, șase autovehicule s-au produs, ieri seară, în localitatea Valu lui Traian, pe DN 3. În primul accident, anunțat în jurul orei 18.00, au fost avariate două autoturisme în proporție de 40%, respectiv 20%, două dintre persoanele implicate fiind preluate de către ambulanță. În cazul celui de-al doilea accident, a intervenit un echipaj SMURD, șoferul de 28 de ani fiind transportat la spital, starea lui fiind ameliorată. După cel de-al treilea accident, anunțat în jurul orei 17.30, o tânără de 20 de ani a fost transportată, la rândul său, la spital, de către un alt echipaj SMURD, fata prezentând suspiciunea unei fracturi la membrul superior stâng și un traumatism minor la membrul inferior drept.
- Publicitate -