Duminică, 07 Iunie 2026

Trei sirieni au cerut azil în România. Vroiau să ajungă în Germania cu autostopul

de Anca PAPAN Luni, 18 Noiembrie 2013 119 1 min citire
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu autoritățile din Bulgaria, au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, alți trei migranți sirieni, care intraseră ilegal în țară, pe jos, prin "zona verde".
Aceștia au fost depistați de polițiștii de frontieră din Ostrov, care, în cooperare cu autoritățile din Bulgaria, au desfășurat, în baza unei informații, o acțiune de combatere a migrației ilegale în zona de competență. Polițiștii de frontieră au identificat pe teritoriul României, la aproximativ 100 metri de linia de frontieră, un grup format din trei persoane, doi adulți și un copil, care se deplasa pe jos.
Persoanele adulte, un bărbat de 33 ani și o femeie de 29 ani, precum și minorul în vârstă de 15 ani, au declarat că sunt cetățeni sirieni și doreau să ajungă în Germania.
Asupra celor două persoane adulte s-au găsit două pașapoarte valabile, iar asupra minorului un document de identitate în limba arabă, toate fiind emise de statul sirian.
În urma verificărilor, a rezultat faptul că cei trei migranți sirieni au traversat frontiera de stat dinspre Bulgaria pe jos, prin "zona verde", după care intenționau să-și continue călătoria pe teritoriul României în regim autostop.
Polițiștii de frontieră le-au întocmit cetățenilor sirieni actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de "intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat".
Cei trei migranți au cerut azil în România și au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imi-grări, care i-a transportat la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Galați, pentru continuarea demersurilor legale în astfel de cazuri.
Taguri
Articolul anterior Chinezii ne pregătesc de școală. Mii de penare, confiscate la Agigea
Articolul următor Răzbunarea i-a adus un dosar penal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei