Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Trei tineri răniți grav într-un accident rutier, în apropiere de Cernavodă

de Carmen MOCANU Joi, 30 Aprilie 2009 523 < 1 min citire
Trei tineri au fost scoși cu greu dintre fiarele contorsionate ale mașinii cu care călătoreau, după ce șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă din apropiere de Cernavodă.
În cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 1,05, Romulus Adrian D., de 34 de ani, se afla la volanul unui autoturism pe DN 22C, în afara localității Cernavodă.
El se deplasa dinspre Medgidia către autostrada A2 și, ajungând într-o curbă, nu a redus viteza. În consecință, șoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autotractor, care tracta o semiremorcă.
În urma producerii accidentului au fost răniți șoferul Romulus Adrian D., Marius Ț., de 31 de ani, din Cernavodă, și Marian Cornel M., de 32 de ani, din Țăndărei, ambii pasageri în autoturism.
Pentru scoaterea celor trei din mașina avariată a fost necesară intervenția pompierilor de la descarcerare.
Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța unde au primit îngrijiri medicale.
Articolul anterior SC "Oil Terminal" SA promite ecologizarea terenului din portul Constanța afectat de infiltrațiile de combustibil
Articolul următor Crucea Roșie și Jandarmeria au făcut cadouri copiilor nevoiași din Conacu, Negrești și Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei