Duminică, 07 Iunie 2026

Un autoturism şi un autocar s-au ciocnit în Sinaia. Maşina a luat foc

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 05 Aprilie 2025 193 1 min citire
Un autoturism şi un autocar s-au ciocnit în Sinaia. Maşina a luat foc
Un autoturism şi un autocar cu 15 persoane s-au ciocnit, sâmbătă seară, în Sinaia, maşina fiind cuprinsă de un incendiu în urma impactului. Cele două persoane aflate în autoturism sunt rănite, fiind aşteptat elicopterul SMURD Braşov. Pasagerii autocarului sunt evaluaţi medical.
Accidentul s-a produs în Sinaia, acolo fiind trimise o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi, de la Ploieşti, se deplasează ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă. De asemenea, în sprijin, acţionează şi o ambulanţă SAJ Prahova. „Din primele informaţii primite de la faţa locului, a fost vorba despre o coliziune dintre un autoturism cu 2 ocupanţi şi un autocar cu 15 ocupanţi, iar în urma impactului, s-a produs un incendiu la nivelul autoturismului implicat", a transmis ISU Prahova. Potrivit sursei citate, pasagerii autocarului nu sunt răniţi, fiind sunt în curs de evaluare. Ulterior, la locul accidentului au mai ajuns două ambulanţe ale SAJ Prahova, fiind aşteptat şi elicopterul SMURD Braşov. 
Cei doi pasageri ai autoturismului, în momentul sosirii pompierilor, se aflau în afara autoturismului incendiat. Aceştia sunt în evaluare la faţa locului, din primele informaţii, ar fi în stare de semiconştientă", a menţionat ISU. Accidentul a avut loc după ce şoferul autoturismului a intrat pe contrasens, deşi zona era delimitată cu stâlpişori.
Taguri
Articolul anterior Bulgarii se pregătesc pentru începutul sezonului estival și înființează poliția turistică
Articolul următor Alertă la Constanța! Două persoane cu cagulă au furat bani dintr-un magazin, ameninţând vânzătoarea cu pistolul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei