Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, sâmbătă dimineață, în localitatea Valu lui Traian. Un bărbat a fost omorât, pe trotuar, din cauza unui șofer care a adormit la volan. Fetița conducătorului auto, de șapte ani, a fost și ea rănită și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, dar se află în afara oricărui pericol.
- Publicitate -
Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliției Rutiere Constanța, în jurul orei 8.50, Daniel Vasile, care se afla la volanul unui autoturism marca Skoda, cu numărul de înmatriculare B-54-VXV, și circula pe DN3, dinspre Murfatlar spre Constanța, la Km 247, în localitatea Valu lui Traian, din cauza oboselii, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă, unde a lovit un autoturism Volkswagen, cu numărul de înmatriculare CT-06-NYC, ce era parcat. Acest din urmă autoturism a lovit un pieton, Constantin Militaru, de 73 de ani, ce se deplasa pe trotuar, care a fost practic strivit între gard și mașină. Omul nu a avut nicio șansă, murind pe loc.
La fața locului a fost adusă de vecini soția decedatului, căreia nu-i venea a crede că doar cu câteva minute înainte l-a trimis pe bărbatul ei până la magazin, iar acum zăcea fără suflare, pe trotuar, strivit de o mașină. Aceasta striga: "Mi-a omorât omul meu drag, omulețul meu drag…"
În accident, a mai fost rănită o fetiță de șapte ani, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului Skoda. Aceasta a fost transportată la spital, dar se află în afara oricărui pericol. Din câte se pare, șoferul voia să ajungă în stațiunea 2 Mai, dar a fost suficientă o fracțiune de secundă, în care oboseala a pus stăpânire pe el, pentru a produce o nenorocire.
Șoferul vinovat va fi cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.