Un polițist de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Constanța, cu privire la faptul că un cetățean român a încercat să îl mituiască, oferindu-i suma de 500 de lei pentru a nu-i fi întocmit un dosar penal.
- Publicitate -
Bărbatul de 41 de ani, din București, fusese oprit pentru control, pe sensul de intrare în Portul Constanța, la poarta de acces nr. 7. La controlul documentelor, conducătorul auto a prezentat o asigurare RCA, care, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că este falsă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, iar după ce i-a fost comunicat acest lucru, bărbatul a încercat să-i ofere agentului constatator suma de 500 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu lua măsuri legale.
Ca urmare a acestui fapt, acestuia i-a fost întocmit dosar penal. Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus reținerea pentru 24 de ore, iar în urma prezentării în fata instanței de judecată, s-a dispus măsura controlului judiciar.