Duminică, 07 Iunie 2026

Un camion a lovit un stâlp, iar acesta a căzut peste doi copii, gemeni, care se jucau în curte

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 19 Martie 2022 542 1 min citire
Un camion a lovit un stâlp, iar acesta a căzut peste doi copii, gemeni, care se jucau în curte
Doi fraţi, gemeni, în vârstă de 12 ani, au fost răniţi azi, după ce un camion a lovit un stâlp care a căzut peste ei în timp ce se jucau în curtea unei locuinţe, în localitatea Şişcani din comuna Hoceni, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, în urma accidentului a fost rănit şi şoferul camionului, dar toate cele trei victime sunt conştiente.
"Un camion a lovit un stâlp, iar acesta a căzut peste doi copii. Şoferul şi copiii sunt răniţi, dar conştienţi. Au fost trimise două ambulanţe ale SAJ Vaslui şi o ambulanţă SMURD din substaţia Huşi şi a fost solicitat elicopterul SMURD. Unul dintre copii are fractură deschisă la gamba stângă, pentru el fiind solicitat elicopterul. Al doilea are mai multe contuzii, dar este acum stabil. El a fost preluat de EPA Huşi şi este transportat la Spitalul Municipal "Dimitrie Castroian". Şoferul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, are o fractură închisă la nivelul unui braţ şi un traumatism cranio-facial minor prin agresiune, el afirmând că a fost agresat de un martor când a ieşit din maşină. A fost preluat de o ambulanţă şi va fi transportat la Spitalul din Huşi", a informat Daniel Ungureanu, citat de Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Un nor toxic din Ucraina ameninţă România! Substanțe chimice se ridică în aer, după explozii
Articolul următor PREMIERĂ! Ministerul rus al Apărării vine cu o nouă informație, în contextul războiului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei