Momente de tensiune, marți, la Liceul Teoretic „Theodor Pallady” din Sectorul 3 al capitalei, după ce profesorii au sesizat un miros puternic de gaz în incinta unității de învățământ. Elevii și personalul au fost evacuați preventiv, iar la fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov și specialiști CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear).
- Publicitate -
Potrivit primelor informații, mirosul a fost simțit în special la etajul I al clădirii. Profesorii au sunat la numărul unic de urgență 112, iar până la sosirea echipelor de intervenție, toate ferestrele au fost deschise pentru aerisirea spațiilor.
Echipele de intervenție ale Distrigaz, împreună cu specialiști CBRN, au detectat o scurgere la o vană de gaz din apropierea unității de învățământ, potrivit surselor Antena 3 CNN. Aceștia fectuează verificări suplimentare la rețeaua de conducte din zona instituției.
Reprezentanții ISU au transmis, totuși, că, în urma măsurătorilor efectuate, nu s-au depistat concentrații de gaz în interiorul liceului.
Intrarea în liceu se află în apropierea unei țevi de gaz, ceea ce ar putea explica suspiciunea inițială de scurgere.
La acest moment, perimetrul rămâne supravegheat de echipele de intervenție, iar activitatea didactică este suspendată temporar, până la finalizarea măsurătorilor și confirmarea siguranței clădirii.