Șeful Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală din cadrul Spitalului de Neurochirurgie "N. Oblu" din Iași, Eduard Moldovanu, și un infirmier au fost reținuți pentru luare de mită și abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al DNA transmis sâmbătă.Procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de două asistente medicale din cadrul laboratorului, pentru aceleași infracțiuni.
- Publicitate -
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 iunie 2016, a inculpaților
MOLDOVANU EDUARD, șef al Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală din cadrul Spitalului de Neurochirurgie " N. Oblu" Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, ambele în formă continuată,
ARANYOSI DAN IONUȚ, infirmier în cadrul Spitalului de Neurochirurgie " N. Oblu" Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la abuz în serviciu, ambele în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iunie 2016, față de inculpatele GHERMAN ELENA CARMEN și RÎNDAȘU MARIA MAGDALENA, asistente medical în cadrul Laboratorului de Imagistică Medicală al Spitalului " N. Oblu" Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu.", se arată în comunicatul DNA.