Duminică, 07 Iunie 2026

Un polițist de la Crimă Organizată a fost împușcat în cap de iubita lui

de Cuget Liber Miercuri, 31 Ianuarie 2018 1191 1 min citire
Un polițist de la Crimă Organizată a fost împușcat în cap de iubita lui
foto: adevarul.ro
Un polițist de la Crimă Organizată din Olt a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Craiova după ce a fost împușcat în cap accidental de iubita lui, care se juca cu arma.
Unul dintre angajații Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt a fost transportat, în noaptea de marți spre miercuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova de la Spitalul Municipal Slatina, după ce s-a împușcat accidental în cap. 
"De la noi s-a deplasat echipajul cu medic, însoțit de echipajul SMURD, au preluat de acolo două victime, care prezentau plăgi prin împușcare. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, cu o plagă frontală produsă prin împușcare, cu o stare destul de gravă și o femeie de 26 de ani, cu o plagă împușcată a mâna stângă. Au fost transportați la Spitalul Slatina, iar tânărul a fost transportat mai departe către spitalul din Craiova", a declarat Alina Duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Olt.
Șeful IPJ Olt a declarat pentru Libertatea că incidentul s-a produs accidental. Cea care manevra pistolul era prietena polițistului, iar atunci când bărbatul a încercat să-i smulgă pistolul din mână, arma s-a declanșat. Un glonț l-a nimerit în cap, iar un alt glonț a rănit-o pe iubita sa la mână.
"N-a fost nimic intenționat. A fost o eroare de manevrare a armamentului. Prietena sa l-a folosit din joacă, din neglijență, și s-a împușcat în mână și pe el în cap", a declarat, pentru Libertatea, Liviu Voiculescu, inspector-șef IPJ Olt.
Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Olt a demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
Taguri
Articolul anterior Docher mort după ce a căzut în apă
Articolul următor O nouă echipă își pregătește retragerea din Liga Națională de handbal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei