Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un profesor din Călărași a batjocorit o minoră de 15 ani și a pus-o să se prostitueze

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 20 Octombrie 2021 403 2 min citire
Un profesor din Călărași a batjocorit o minoră de 15 ani și a pus-o să se prostitueze
Un profesor în vârstă de 56 de ani din Călărași a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a batjocorit o minoră în vârstă de 15 ani și a pus-o să se prostitueze.”La data de 19.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor şi trafic de minori.
În fapt s-a reţinut că, începând cu luna martie 2021 şi până în luna septembrie 2021, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, în vârstă de 15 ani, şi a determinat-o să practice prostituţia, abuzând de poziţia de încredere pe care victima şi mama acesteia i-au acordat-o (inculpatul substituindu-şi rolul de protector al celor două), profitând de ascendentul moral pe care-l avea asupra minorei şi de situaţia deosebit de vulnerabilă a acesteia”, a transmis DIICOT, Biroul Teritorial Călăraşi.
Potrivit Antena3.,ro, bărbatul de 56 de ani, profesor, a cunoscut-o pe minoră în cursul anului 2020, prin intermediul unui fost elev.
Minora a fost pusă să întrețină relații intime pentru bani
Deşi iniţial minora a refuzat, urmare a insistenţei cu care inculpatul a acţionat şi a promisiunilor că ”va avea o viaţă mai bună”, din punct de vedere material, persoana vătămată a acceptat, în final, astfel încât, în luna martie 2021, victima a început să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, primind în schimb de la acesta, de fiecare dată, sume de bani.
Ulterior, profesorul a determinat-o pe minoră să accepte să întreţină relaţii sexuale contra cost şi cu alte persoane, susţinând că prin aceste mijloace va face rost de bani şi va avea astfel o viaţă lipsită de griji.
”Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, începând cu luna aprilie 2021 şi până la mijlocul lunii septembrie 2021, inculpatul a asigurat găzduirea persoanei vătămate minore şi a mamei sale, profitând de împrejurarea că acestea nu deţineau o locuinţă în municipiul Călăraşi.
Taguri
Articolul anterior Justin Bieber, în fruntea nominalizărilor de Premiile MTV Europe Music 2021
Articolul următor „Stejarii” se reunesc la Snagov pentru meciurile lunii noiembrie. „Vor fi adevărate provocări!”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei