Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un sac plin cu bani a fost furat dintr-o maşină a Poştei Române

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Marţi, 01 Noiembrie 2022 329 < 1 min citire
Un sac plin cu bani a fost furat dintr-o maşină a Poştei Române
Jaf de aproape 60 de mii de euro dintr-o mașină a Poștei Române. Totul s-a întâmplat în Chiajna, lângă capitală, potrivit RealitateaUn reprezentant al Poștei Române a fost cel care a alertat polițiștii de la IPJ Ilfov cu privire la faptul că, în jurul orei 11:00, un angajat de la aceeași instituție l-a anunțat că, în timp ce se afla pe o stradă din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare, a dispărut un sac, ce aparține Poștei Române, în care se afla suma de 278000, și care ar fi fost sustras de însoțitorul acestuia, angajat la aceeași instituție.
Sacul cu bani ar fi fost sustras chiar de colegul lui, tot angajat al Poștei Române.
Imediat la fața locului s-au deplasat polițiștii din Chitila pentru a verifica dacă se confirmă sesizarea făcută de angajat. Aceștia au identificat un bărbat din vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea furtului. 
Polițiștii au deschis deja un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. 
Taguri
Articolul anterior „După ce s-a întâmplat cu Simona Halep, sunt mult mai atentă cine e în jurul meu”
Articolul următor Zeolitul - suplimentul minune care te ajută să elimini toate tipurile de toxine

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei