Duminică, 07 Iunie 2026

Un şofer a accidentat două femei aflate pe trecere, iar apoi s-a răsturnat cu mașina

de Alina DRACOPOL Marţi, 31 Octombrie 2023 428 < 1 min citire
Un şofer a accidentat două femei aflate pe trecere, iar apoi s-a răsturnat cu mașina
Două femei au fost accidentate pe o trecere de pietoni din Galaţi, şoferul care le-a rănit răsturnându-se ulterior cu maşina pe carosabil, în încercarea de a evita impactul, scrie stiripesurse.ro
Conform IPJ Galaţi, accidentul a avut loc marţi dimineaţă, pe un bulevard din oraş, în apropierea Grădinii botanice.
Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi a rezultat că un bărbat cu vârsta de 26 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism ar fi surprins şi accidentat două femei, cu vârstele de 48, respectiv 46 de ani, ambele domiciliate în localitatea I.C. Brătianu, din judeţul Tulcea, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
Încercând să evite accidentarea celor două femei, bărbatul ar fi tras brusc de volanul autovehiculului, care a lovit parapetul de protecţie aflat pe marginea străzii, în direcţia sa de deplasare, după care s-a răsturnat pe carosabil.
Victimele au fost preluate şi transportate de echipaje de la ambulanţă la spital. Şoferul nu consumase alcool.
sursa foto: stiripesurse.ro
Taguri
Articolul anterior Război Israel-Hamas: Netanyahu compară civilii morţi în Gaza cu victimele bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial
Articolul următor Aleșii județeni, reuniți în ședință. Iată ce proiecte sunt votate în ședința de astăzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei