Duminică, 07 Iunie 2026

Un ucrainean care a trecut graniţa prin munţi a fost găsit în hipotermie

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 11 Ianuarie 2025 154 1 min citire
Un ucrainean care a trecut graniţa prin munţi a fost găsit în hipotermie
Un cetăţean ucrainean care a trecut graniţa în România prin munţi şi, după şase zile pe drum, a solicitat ajutorul autorităţilor, a fost găsit, după o acţiune care a durat aproape patru ore. El intrase în hipotermie şi acuza dureri în piept, iar în aceste condiţii a fost predat de către salvatorii montani unui echipaj medical.
În urma unei acţiuni care a durat aproape patru ore, salvatorii montani din Maramureş au ajuns la bărbatul de 50 din Ucraina care a trecut graniţa în România prin munţi, iar după şase zile de drum a sunat la 112, cerând sprijin din partea autorităţilor române, scrie news.ro.
”A fost predat echipajului medical venit în sprijin, fiindcă era în hipotermie şi acuza dureri în piept. A povestit salvatorilor ca era de cinci nopţi prin munţi, plecat fiind de şase zile de acasă şi că nu şi-a închipuit nicio clipă ceea ce îl va aştepta în aceasta peripeţie. Repeta întruna că e bucuros că e în viaţă, că e fericit că a fost salvat şi nu ştia cum să ne mai mulţumească în momentul în care i-am oferit ceai cald, sandvich-uri şi batoane proteice”, au povestit reprezentanţii Salvamont Maramureş.
Directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga, a precizat că salvatorii montani au acţionat contracronometru.
”S-a acţionat extrem de rapid pentru a-l recupera pe ucraineanul care timp de 6 zile a mers doar pe jos şi pe care efortul l-a extenuat. Miezul nopţii ar fi însemnat şi temperaturi sub minus 10 grade care i-ar fi degradat starea de sănătate punându-l în pericol de moarte”, a explicat Dan Benga.
Ucraineanul a fost preluat pentru evaluare de o echipă medicală, după care va fi preluat de autorităţi pentru anchetă.
Taguri
Articolul anterior Bărbatul care a vandalizat mașina jurnaliștilor la mitingul lui Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore
Articolul următor Bancomatele, luate cu asalt de pensionari. Au intrat pensiile pe card!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei