Potrivit surselor noastre, trupul neînsuflețit îi aparține Anei Maria Chivu, adolescenta de 15 ani care a fost dată dispărută în luna ianuarie. La acea vreme, echipajele Inspectoratului pentru Stuații de Urgență „Dobrogea” au căutat trupul fetei în apa Canalului, după ce autoritățile au găsit rucsacul ei pe marginea podului de la Agigea.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Astăzi, 17 martie 2026, o persoană decedată a fost descoperită în apropierea ecluzei de la Agigea, județul Constanța. Având în vedere proximitatea, există suspiciuni că ar putea fi fata care a căzut recent în canalul Dunăre – Marea Neagră de pe podul din zonă.
La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea situației.
Pompierii au intervenit pentru recuperarea unui cadavru din Canalul Dunăre – Marea Neagră, în zona ecluzei Agigea.
Coform ultimelor informații, este vorba despre o persoană de sex feminin.