Până astăzi, la ora 16, candidații care vor să participe la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța își pot depune cererile de înscriere la Ministerul Administrației și Internelor. Până în prezent, de la Constanța, și-a arătat interesul de a participa la examen comisarul șef George Dorel Popa, actualul șef interimar al IPJ Constanța.
- Publicitate -
Surse neoficiale ne-au declarat că mai există câțiva pretendenți la scaunul de șef al Poliției Constanța, dar care fac parte din structurile centrale, fiind șanse minime ca, de la Constanța, să existe și un alt candidat.
Din câte se pare examenul va avea loc în cursul lunii august.