Vineri, 05 Iunie 2026

Vasile Blaga a fost trimis în judecată

de Cuget Liber Luni, 28 Noiembrie 2016 274 < 1 min citire
Vasile Blaga a fost trimis în judecată
Vasile Blaga, fost ministru de Interne, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA pentru trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA precizează că, în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, "Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale".
Totodată, procurorii DNA susțin că suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ștefan Gheorghe, vicepreședintele respectivei formațiuni politice (500.000 euro) și printr-un alt intermediar (200.000 euro).
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză, respectiv cea a controlului judiciar și cea asigurătorie.
Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Ploiești au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat față de inculpații Berdilă Horațiu Bruno, Ștefan Gheorghe precum și față de alte persoane.
Taguri
Articolul anterior Cristian Pletea participă la Campionatul Mondial de juniori, de la Cape Town
Articolul următor GRIPĂ AVIARĂ LA CONSTANȚA / Crește numărul animalelor găsite moarte. Centrul Local de Combatere a Bolilor, ACTIVAT

Comentează știrea

eugen
22 decembrie 2016
blaga

prin inculparea lui BLAGA PNL sa auto sabotat si asta ca sa ramina singura la conducere frumoasa din padurea adormita

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei