Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Verificări la deținătorii de arme din Constanța. Doi bărbați s-au ales cu dosare penale

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 04 Septembrie 2023 192 < 1 min citire
Verificări la deținătorii de arme din Constanța. Doi bărbați s-au ales cu dosare penale
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, sâmbătă, 2 septembrie, o acțiune pentru verificarea legalității deținerii unor categorii de arme. Astfel, au fost verificați șase deținători de arme, fiind constatate două infracțiuni și ridicate, în vederea indizponibilizării, două arme. Polițiștii au identificat un bărbat de 60 de ani, deținător de armă neletală, care avea permisul de armă cu termenul de valabilitate expirat. Arma și permisul de armă au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, polițiștii au identificat un bărbat de 55 de ani, care avea suspendat dreptul de deținere, port și folosire a armelor letale și neletale și care nu ar fi predat arma, la un armurier autorizat, în termenul prevăzut de lege. Arma a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor.
În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Taguri
Articolul anterior Sinuzita recidivantă le dă pacienţilor senzaţia de cap greu
Articolul următor Ciucă: PNL a votat pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile fiscale şi reducerea cheltuielilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei