Ieri, la Judecătoria Constanța, au continuat audierile de martori în procesul în care Radu Popescu este judecat, în stare de arest preventiv, pentru că l-a omorât, la data de 26 noiembrie 2011, într-un accident de circulație produs pe strada Mircea cel Bătrân, pe antrenorul Vasile Luban, de 71 de ani.
- Publicitate -
Judecătorii au audiat cinci martori, unii dintre aceștia prieteni cu inculpatul. Iubita acestuia, Alexandra Popescu, le-a spus magistraților că a fost în seara respectivă în club, împreună cu Radu Popescu și că acesta din urmă nu ar fi consumat alcool. Și alți tineri au declarat că n-ar fi observat ca inculpatul să se fi aflat în stare de ebrietate. De asemenea, el era cunoscut ca un tânăr cu mult bun simț și care nu ieșea în evidență prin aspecte negative, au spus prietenii lui.
Un alt martor care s-a aflat la locul accidentului la scurt timp de la producerea lui, Robert Ionescu, le-a spus judecătorilor că victima se afla rezemată de gardul viu din părculețul de la ITM și "părea că adună ceva de pe jos", explicându-se, pe de o parte, de ce mulți dintre martori, inițial, nici nu și-au dat seama că accidentul s-a soldat cu moartea unui om. Mărturia unui șofer de autobuz RATC, Adrian Nedelcu, în fața căruia practic s-a petrecut accidentul, vine să confirme acest lucru, el nesesizând că a fost lovită o persoană, chiar dacă imediat a sărit să acorde primul-ajutor per-soanelor care s-ar fi aflat mașină.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 1 martie, când vor fi audiați ultimii trei martori din re-chizitoriu, printre care și tatăl inculpatului.