Un echipaj din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului al Direcției Generale Poliția Locală Constanța, astăzi, aflându-se în exercitarea atributiilor de serviciu, a observat faptul că un conducător auto descărca dintr-o autoutilitară deșeuri inerte pe un teren viran din apropiere.
- Publicitate -
După ce s-a legitimat, echipajul a solicitat conducatorului auto să prezinte actul de identitate .
Acesta a refuzat și a părăsit zona, punându-l în pericol pe polițistul local, cât și autospeciala institutiei.
În continuare, s-a procedat la interceptarea acestuia în trafic de către un echipaj al structurii de circulatie din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța întrucât rula pe drumul public într-o zonă, cu încălcarea regimului legal de greutate maximă autorizată.
"S-a făcut semnal de oprire în trafic în conformitate cu prevederile art.7, lit.a din Legea nr.155/2010, a poliției locale, a fost legitimat și i s-a stabilit identitatea, după care s-au luat măsuri de sancționare contravențională în valoare de 6.500 lei faptele arătate. De asemenea, conducătorului autoutilitarei i s-a dispus măsura complementară de ridicare a deșeurilor depozitate nelegal în termenul dispus de către polițiștii legali. Pe această cale, reamintim persoanelor fizice/juridice obligația legală de a depozita deșeurile numai în locuri special amenajate, în caz contrar, riscând să răspundă contravențional", precizează reprezentanții Poliției Locale Constanța.