VIDEO. ACCIDENT VIOLENT PE AUTOSTRADĂ! Un tânăr care circula cu 236 de KM/H a derapat, după ce i-a sunat telefonul

de Cuget Liber Luni, 12 Iunie 2017 1996
Un tânăr de 20 de ani din Alba Iulia a circulat, duminică, pe Autostrada Cluj-Turda, cu peste 230 de kilometri la oră și a produs un accident, scrie alba24.ro

În momentul în care a pierdut controlul volanului, acesta circula cu 114 km/h, dar pe un alt tronson de drum a fost filmat circulând cu peste 230 km/h.

A pierdut controlul volanului și s-a izbit de parapeții de pe marginea carosabilului. Totul a fost filmat de radarul Poliției. A avut norocul să scape cu viață, dar mașina a fost serios avariată.

Șoferul a motivat că i-a sunat telefonul, moment în care a intrat în derapaj și a lovit parapeții metalici ai autostrăzii din partea dreaptă a direcției de deplasare.

"În jurul orei 13.51, un bărbat, de 20 de ani, domiciliat în Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe Autostrada A3 Turda-Borș, în dreptul km 15+900 m, calea 2, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit parapeții metalici ai autostrăzii din partea dreaptă a direcției de deplasare. Accidentul rutier, soldat numai cu pagube materiale, a fost filmat de aparatul radar, autoturismul fiind înregistrat circulând cu viteza de 236 km/h", precizează IGPR.


sursa video: alba24.ro

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei