Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a avizat solicitarea Antena TV Group SA și Antena 3 SA de a renunța la regimul "must carry", ceea ce înseamnă că de acum cabliștii vor fi obligați să plătească pentru a putea asigura accesul clienților la posturile trusturile Intact.
- Publicitate -
În mod oficial, Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel și Zu TV nu mai fac parte din lista televiziunilor libere la retransmisie, potrivit unui anunț al companiei. "Considerăm că – inclusiv prin contribuția semnificativă a trustului Intact – piața de distribuție a programelor de televiziune a ajuns la maturitatea și stabilitatea necesare pentru a pune colaborarea noastră cu societãțile de cablu pe principii comerciale sănătoase și echitabile.
Deși, până în prezent nu am beneficiat de venituri importante din drepturile de retransmisie, în ultimii 25 de ani am investit constant și semnificativ în calitatea conținutului, dar și a imaginii canalelor noastre", a declarat Cristian Ionescu, director teritoriu Antena TV Group SA. "Mă bucur că am ajuns într-o etapă firească în evoluția pieței media din România și a Antena Group. Vom investi în continuare în producții de calitate, tehnologie și mai ales în oameni. Aceștia sunt pilonii pe care ne vom baza creșterea în viitor", a declarat George Ureche, CEO Antena TV Group SA, potrivit Adevarul.ro.