Vineri, 05 Iunie 2026

Ziua Marinei, o sărbătoare abandonată de oficialități

de Cosmin ZAPOROJAN Luni, 17 August 2009 877 2 min citire
Ziua Marinei, o sărbătoare abandonată de oficialități
Ziua Marinei de acest an nu a mai reușit să atragă puhoiul de personalități, care, până mai anul trecut, se înghesuiau la tribuna oficială mai ceva ca pensionarii în autobuzul 43. Nici măcar șeful statului, Traian Băsescu, nelipsit în ultimii patru ani de la sărbătoarea marinarilor, nu și-a mai îndreptat atenția spre malul mării, preferând să își exerseze popularitatea într-un mod mai evlavios, la mânăstirea Tismana din județul Gorj. În lipsa prezenței președintelui, ceilalți politicieni au ajuns la concluzia că nu au pentru cine să facă impresie, așa că au spus pas invitației, deși li se rezervaseră locuri inscripționate cu numele lor.
Din ceata de parlamentari care anul trecut erau în stare să asiste și la sărbătoarea mulsului cucului, numai să fie aleși, doar trei au avut bunul simț să se prezinte: deputatul Amet Aledin și senatorii Mircea Banias și Nicolae Moga.
În ceea ce privește autoritățile locale, tot sectorul rezervat acestora a fost gol-goluț. Nici primarul Radu Mazăre, nici președintele CJC, Nicușor Constantinescu, nu au reușit să se trezească suficient de devreme pentru a-i sărbători pe marinari. Singurul care a onorat invitația a fost prefectul Tit Liviu Brăiloiu.
Singurul reprezentant al Guvernului a fost ministrul Apărării, Mihai Stănișoară, în timp ce din partea legislativului a venit președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase.
Trecând peste vidul de personalități din tribună, manifestările dedicate Zilei Marinei Române s-au desfășurat la fel ca și în ceilalți ani. Aceleași exerciții, același scenariu, cu sosirea Zeului Neptun, cu jocurile marinărești și exercițiile de luptă de pe mare, aer și uscat. La festivitățile de anul acesta au asistat câteva mii de constănțeni și turiști.
Ceremonialul a debutat în jurul orei 10, când garda de onoare a dat onorul oficialităților prezente, moment urmat de ridicarea pavilionului și a marelui pavoaz la bordul navelor aflate în dispozitiv și de 21 de salve de tun.
Exercițiile au continuat conform programului, cu sosirea zeului Neptun, defilarea de șalupe și demonstrații de luptă navală. Printre acestea s-au numărat un exercițiu de apuntare la bordul fregatei Regina Maria, un exercițiu de tipul "seek and destroy" (caută și distruge) împotriva unui submarin inamic, desantul unor parașutiști pe mare și eliberarea unor ostatici de pe o navă.
Nu au lipsit tradiționalele jocuri marinărești, printre care se numără trasul la parâmă și concursul de alergare cu oul în lingură. La ediția din acest an au avut loc și demonstrații aeriene ale membrilor Aeroclubului Român, dar și o regată a ambarcațiunilor.
Articolul anterior 318 controale efectuate pe filiera cerealelor, în perioada 3 - 7 august
Articolul următor bancuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei