Bancuri

de Cuget Liber Vineri, 14 Ianuarie 2011 543
Un scoțian merge la poștă să trimită o telegramă. Întreabă funcționara de la ghișeu cât îl costă. - Zece penny cuvântul, semnătura nu costă nimic, răspunde aceasta. - Bine, zice scoțianul, trimiteți următoarea telegramă: "Salut"! - Numai atât? întreabă tipa. - Da, atât, spune scoțianul. - Și semnătura ? - La semnătură scrieți așa: Prietenul Tău Care Te Așteaptă La Trenul De 8.00 Pe Peronul Doi La Gara Centrală! v v v - Doctore, soțul meu are grave tulburări psihice. Uneori ore întregi îi povestesc ceva, apoi constat că el nu a auzit un cuvânt. Ce boală să fie oare? - Aceasta nu e boală, doamnă, e un dar de la Dumnezeu! v v v Un chirurg moare, ajunge la poarta Raiului și se așază la coadă. Imediat îl observă Sf. Petru și zice. - Furnizorii, poftiți pe ușa din spate, vă rog! v v v Frizerul, tăindu-l pe client de vreo două ori, încearcă să discute cu el: - Ați mai fost la noi până acum? - Nu, mâna mi-am pierdut-o în război. v v v Un om merge la un centru de închiriat schiuri. - Aveți schiuri și clăpari mărimea 50? - Ce mărime? - 50, dom’ne. - Dar la ce vă mai trebuie schiuri? v v v Doi tineri, în drumul lor spre biserică, unde mergeau să își oficieze căsătoria, au murit într-un accident de mașină. Ajunși la poarta Raiului, l-au întrebat pe Sfântul Petru dacă se pot oficia căsătorii și în Rai. Sfântul Petru i-a rugat să aștepte un pic până vine cu răspunsul. Au așteptat ei o lună, au așteptat două, apoi au început să se întrebe ce s-ar întâmpla dacă, odată căsătoriți, nu se vor mai înțelege. După încă o lună, Sfântul Petru se întoarce. - Am vești bune, copii, puteți să vă căsătoriți în Rai. - Bine, dar există și posibilitatea divorțului? Iar Sfântul Petru răspunde: - Măi, lăsați-mă în pace - trei luni am căutat să găsesc un preot în Rai și acum voi îmi cereți să caut și un avocat? v v v Doi soți fac 50 de ani de căsătorie și se duc să serbeze la hotelul unde și-au petrecut luna de miere. Ajunși acolo povestesc ocazia și sunt tratați regește, cu șampanie și caviar din partea hotelului. Dimineață cei doi se trezesc și soția începe să-și sufle nasul pe cearșaf. - Ce faci, dragă? Cum poți să faci așa ceva după ce am fost ținuți în puf de hotel? - Auzi bărbate, acum 50 de ani te-ai tăiat la deget ca să-mi salvezi onoarea, acum e rândul meu!
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Ultima oră

Titlurile zilei