Merge Gheorghe cu căruța la galop și tot lovește calul să meargă mai repede. Dă în el până, la un moment dat, când calul se satură, și îi zice:
- Bă, ești nebun! Ce tot dai ca prostul? Îți ari pământul cu mine, mergi la prășit cu mine, la coasă cu mine, îți faci toate treburile cu mine și tu tot mă lovești. M-am săturat!
Gheorghe speriat rău, o ia la fugă și se ascunde după o căpiță de fân, fiind urmat de câinele său credincios. De acolo, de după căpiță, Gheorghe scoate capul și se uită să vadă ce face calul, la care câinele:
- Bă, Gheorghe, ce m-am speriat când a vorbit calul!
