Înainte de a hotărî dacă ceva funcționează, trebuie să înțelegem ceea ce ar trebui să facă pentru a funcționa. În cazul afrodiziacelor: ce se întâmplă în corpul și creierul nostru când suntem excitați?
- Publicitate -
Atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, totul se reduce la hormoni, în special testosteronul.
Cu alte cuvinte, apetitul nostru sexual este controlat de nivelul hormonilor noștri, testosteronul fiind cheia. Dacă balanța este dezechilibrată, lucrurile pot să nu funcționeze așa cum ar trebui.
O reacție în lanț pornește atunci când vedem, auzim, simțim, credem, pipăim, mirosim sau întâlnim ceva stimulativ sexual.
Procesul se desfășoară astfel:
În primul rând, semnalele sunt transmise de la lobul limbic din creier prin intermediul sistemului nervos la regiunea pelviană. Aceste semnale "spun" vaselor de sânge să se dilate. Această dilatare creează o erecție (atât la bărbați, cât și la femei). Vasele apoi se închia, astfel încât țesutul erectil rămâne în erecție. Această erecție este însoțită de un ritm cardiac alert. În același timp, în creierul nostru se eliberează norepinefrină și dopamină, neurotransmițători care spun corpului că acest lucru este bun și plăcut.
Dacă nu avem suficient testosteron, interesul pentru sex se diminuează. Alți factori, inclusiv stresul, oboseala și depresia pot avea, de asemenea, un mare efect asupra interesului sexual.