În pădure, iepurașul își scosese caietele și scria de mama focului. Curioasă, vulpea, trecând prin zonă, îl întreabă:
- Ce faci, iepurașule, despre ce scrii tu acolo?
- Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraș.
- Ha, ha, ha! Păi, cum o să mănânce un amărât de iepuraș o vulpe? Poate invers...
- Cercetare științifică, vulpeo. Dacă nu crezi, te aștept deseară la vizuină.
Dimineață, pădurea... uimită de mirare: în fața vizuinii, pielea vulpii era întinsă la uscat.
Curios, lupul apare și el la iepuraș și îl întreabă:
- Despre ce scrii acolo, iepurașule?
- Sunt la cercetarea propriu-zisă din teză. Studiez cum e mâncat lupul de către iepuraș.
- Ha, ha, ha! Cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare și tare ca mine?
- Asta e cercetare științifică serioasă. Dacă nu crezi, ne vedem deseară la vizuină.
Dimineață, stupoare mare în toată pădurea: pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii.
Nemairezistând, ursul o apucă și el spre iepuraș și îl întreabă:
- Despre ce mai scrii acolo, iepurașule?
- Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraș.
- Ha, ha, ha, ho, ho, ho! Ce tot spui, pricăjitule? Cum să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?
- Nu crezi? Aceasta este o cercetare științifică, nu e o glumă. Vino deseară la vizuină și ai să te convingi!
În dimineața următoare, toată pădurea era șocată: pielea ursului era întinsă la uscat lângă cea a lupului și cea a vulpii.
După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră speriate care încotro, iepurașul ieși râzând din vizuină, de gât cu… leul, care îi spuse:
- Ai văzut, iepurașule? Ce îți spuneam eu? Nu tema contează, ci coordonatorul!
