În
fața
Universității „Ovidius” din Constanța, două spații verzi spun povești
complet diferite. Pe de o parte, un parc modern, îngrijit, plin de familii și
copii. La doar câțiva pași distanță, însă, un teren lăsat în paragină, care
arată mai degrabă ca o junglă decât ca un loc de relaxare. Contrastul este
izbitor.
- Publicitate -
Dar
stați liniștiți, nu e o problemă! E, de fapt, o oportunitate. Pentru că, acolo
unde administrația lipsește, apare
prorectorul. Da, acel
prorector vizionar
urban de weekend, care a reușit să comprime toate teoriile de guvernanță
într-un slogan de două secunde: „Nu mai comentați și donați!”. Atât. Atât de
simplu. Harvardul ar trebui să ia notițe.
Ai
trecut din parc în junglă? Nu te întreba cine răspunde de acel teren, nu te
gândi la bugete, instituții sau responsabilități. Nu. Întinde mâna după card și
rezolvă problema. Practic, dacă vezi bălării, nu e vina nimănui. Încă nu ai
donat suficient. Dacă mai apare și un boschet rebel, probabil e pentru că n-ai
bifat opțiunea „recurring donations”.
În
această nouă filozofie urbană, cetățeanul nu mai e contribuabil. E sponsor, investitor
în normalitate. Plătești taxe? Foarte bine. Dar nu e de ajuns. Vrei iarbă
tunsă? Mai scoți niște bani. Vrei un parc civilizat? Donezi. Vrei să nu mai
arate ca o junglă? Donezi mai mult. Vrei și umbră? Pachet premium.
Și,
desigur, avem și exemplul suprem invocat cu entuziasm: „Vă place cum arată la Palatul Copiilor!”. Argumentul e beton. Dacă într-un loc s-a putut,
concluzia logică e clară: donația colectivă rezolvă orice, inclusiv lipsa de
responsabilitate. Nu contează că vorbim de spații care țin de universitate.
Important e să avem inimă. Și, desigur, PIN-ul.
Ironia
face ca, la câțiva pași de sălile unde se predau management, administrație și
politici publice, realitatea să ofere un studiu de caz perfect, semnat chiar de
un
prorector. Cum să externalizezi responsabilitatea către cetățeni și să le
spui că e voluntariat.
Instituțiile?
Spectatori. Cetățeanul? Din contribuabil în „donator de serviciu public”. Discursul
are și o notă motivațională subtilă: „suntem un mic grup de oameni
inimoși”.
Va să zică, în
logica asta, dacă nu donezi, practic e vina ta că spațiul arată ca o junglă. Tu
ești problema. Tu, cetățeanule, care ai avut tupeul să comentezi.
Iar
dacă îndrăznești să întrebi „unde sunt cei responsabili?”, răspunsul vine
prompt și academic „nu mai comenta”. Scoate cardul!
Disclaimer:
Textul de mai sus este un pamflet și trebuie tratat ca atare, fiind o
interpretare ironică a unor situații din spațiul public.
